Ion NEFLIU, Hărtuirea morală, o formă insidioasă de violentă

Versiune gata de tipărireVersiune gata de tipărire

 

 

Vom începe cu un exemplu practic, o speţă foarte recentă din jurisprudenţa franceză, care demonstrează că violenţa contra persoanei îşi găseşte la începutul secolului XXI noi şi subtile forme de manifestare.

Speţă
Pe 27 martie 2008, doi directori de la supermarketul Carrefour din Sallanches, Haute-Savoie au fost condamnaţi, în primă instanţă, cu suspendare la 6 luni închisoare pentru hărţuirea morală a unui şef de raion, respectiv pentru că unul dintre ei mai hărţuise moral încă un salariat.

Faptele de hărţuire morală asupra şefului de raion s-au derulat din septembrie 2001 până în mai 2002 şi au constat în diverse acte şicanatorii, cum ar fi telefoane la domiciliu, concedii suprimate, convocări multiple, spionaj generalizat şi grosier, "până la uşa toaletei".

În faţa instanţei, cei acuzaţi de hărţuire morală au invocat următoarea apărare, bazată pe lanţul presiunii psihologice ce apasă de sus în jos pe fiecare salariat din partea marilor distribuitori: "Eu n-am făcut decât să aplic exigenţele care mi s-au cerut. Stéphane T. [şeful de raion] a transformat în hărţuire exigenţele profesionale, pe care nu le-a satisfăcut."

Pentru delictul imputat, pedeapsa maximă prevăzută în art. 222-33-2 C.pen. francez este închisoarea de cel mult un an şi 15.000 euro amendă penală.

Părţile vătămate au primit decizia de condamnare cu suspendare, la capătul atâtor ani de proceduri judiciare, ca pe o eliberare şi s-au consolat cu ideea că s-a dovedit cu puterea lucrului judecat că nu sunt "bolnavi închipuiţi" (des malades imaginaires). Au declarat însă textual: "poate nu se vede pe feţele noastre, dar psihic suntem distruşi."

Această speţă, preluată de noi din cotidianul comunist francez1, dar reflectată în toată presa franceză şi care s-a bucurat de atenţia Procurorului General al Republicii Franceze, este însă definitorie pentru hărţuirea morală la locul de muncă.

 
Cadrul legal în Franţa
Codul muncii (art.L1152-1) :"Nici un salariat nu trebuie să suporte acţiuni repetate de hărţuire morală care au ca obiect sau ca efect o degradare a condiţiilor de muncă susceptibilă de a aduce atingere drepturilor sale şi demnităţii sale, de a altera sănătatea sa fizică sau mentală sau de a compromite viitorul său profesional."

Codul penal, articolul 222-33-2, adăugat prin legea 73 din 17 Ianuarie 2002:"Fapta de a hărţui prin acte repetate având ca obiect sau ca efect o degradare a condiţiilor de muncă susceptibilă de a aduce atingere drepturilor şi demnităţii sale, de a înrăutăţi sănătatea sa fizică sau mentală sau de a compromite viitorul său profesional se pedepseşte cu un an de închisoare şi 15.000 de euro amendă."2

Terminologie

În primul rând sunt necesare câteva foarte scurte clarificări terminologice.Termenii de mobbing, bullying, hărţuire morală, hărţuire psihologică, psihoteroare, terorism psihologic, ijime (în limba japoneză) desemnează în linii generale aceeaşi realitate în special din cadrul relaţiilor de muncă, dar trebuie spus că atitudinile vizate se pot întâlni şi la nivelul altor relaţii sociale, cum ar cele formate în cadrul şcolilor(în special ijime ), grădiniţelor, spitalelor etc.

Nu intrăm pe tărâmul definiţiilor decât pentru a face loc în continuare definiţiei propuse3 de Marie-France Hirigoyen, psihoterapeută, celebră autoare de cărţi şi o fină cunoscătoare a fenomenului de mobbing, în cartea sa Malaise dans le travail, 2001 :"Hărţuirea morală la locul de muncă se defineşte ca orice conduită abuzivă, prin gest, cuvânt, atitudine care aduce atingere prin repetare sau caracter sistematic demnităţii sau integrităţii fizice ori psihice a unei persoane, punând în pericol munca ei sau degradând climatul de muncă."

Ce este hărţuirea morală
Preluând parţial o clasificare4, anterior propusă şi de Marie-France Hirigoyen, amintim şi noi unele aspecte care se înscriu în conceptul de hărţuire morală:

Deteriorarea intenţionată a condiţiilor de muncă, prin schimbarea funcţională sau fizică a locului de muncă în altul inferior, contestarea repetată şi nejustificată a muncii depuse, abuzul de control ierarhic, montarea unor salariaţi împotriva altuia, trasarea de sarcini de lucru exorbitante în raport cu timpul, pregătirea profesională şi mijloacele de care dispune un salariat, ştirbirea autonomiei de lucru a victimei, împingerea acesteia către greşeli etc.

Izolarea şi refuzul de comunicare, atunci când direcţia refuză în mod repetat întrevederile solicitate, nu se răspunde în mod repetat la bună ziua sau se răspunde jignitor sau peiorativ(Bună ziua,gâsculiţă!), ignorarea prezenţei fizice sau verbale a victimei şi adresarea exclusiv către ceilalţi, ignorarea necesităţii de a explica punctual unui nou salariat nelămuririle pe care acesta în mod justificat le ridică etc.

Lezarea demnităţii, prin gesturi de dispreţ, discreditări, zvonuri, critici aduse vieţii private, insulte, calomnii, utilizarea cuvintelor obscene, reproşuri, ameninţări  (Degeaba ai facultate, n-ai învăţat nimic, o să te dau afară!).

Toate aceste acte sunt cu atât mai vătămătoare la locul de muncă cu cât au loc în prezenţa mai multor persoane, când victima este expusă unei umiliri "pe viu", iar dacă amintim de bătrânii expuşi mobbingului imobiliar, cu atât mai mult cresc şansele hărţuitorului moral (mobber-ului) să dobândească avantajele urmărite cu cât victimele sunt mai vulnerabile.

 
Ce nu este hărţuirea morală
Sensibilităţile patologice, hiperestezia contactelor umane, sindromurile de paranoia sau de persecuţie, învinuirile rău-voitoare şi mincinoase din partea unor pretinse victime sunt în afara conceptului discutat.

De asemenea, un singur act sau doar câteva acte, care nu relevă caracterul repetitiv, de continuitate şi nici obişnuinţa (infracţiunea de hărţuire morală este una de obicei), precum şi acele situaţii când se constată lipsa elementului intenţional nu constituie hărţuire.

Nu reprezintă hărţuire morală nici actele de lovire sau vătămare corporală. Actele de lovire sau alte violenţe pot fi însă absorbite în infracţiunea complexă de hărţuire sexuală (art.203 indice 1 C.pen. român).

Caracteristici şi efecte
Hărţuirea morală desemnează o gamă într-adevăr largă de conduite cum ar fi :discreditarea, izolarea, umilirea, bârfirea, intimidarea, ameninţarea unei persoane, deteriorarea condiţiilor de muncă, a respectului faţă de sine sau faţă de viaţă etc. care conduc inclusiv la realitatea că un suicid din 5 în Europa este atribuit acestui fenomen.5

În Japonia, ijime a provocat sinucideri în rândul copiilor sau tinerilor, expuşi la aceste practici fie de către colegii mai mari, fie de către cei care au aceeaşi vârstă cu victimele.Ijime cuprinde inclusiv bătăi, mici şi repetate furturi, tâlhării şi în general orice atitudini agresive comise în mod repetat cu scopul de a izola victima într-un colectiv şi de a o tortura psihic(exempli gratia, unui copil japonez i se sustrag la şcoală chiar şi temporar diverse recuzite sau un obiect personal drag ori indispensabil, este ţinta ironiilor tuturor etc. până când ajunge la un moment dat să cedeze psihic şi să se sinucidă, nemaisuportând infernul de zi cu zi) .

Daniel Higueras vorbeşte chiar de mobbingul imobiliar6 din Barcelona, cea mai scumpă piaţă imobiliară din Spania, pentru a ilustra acele situaţii când bătrânii chiriaşi sau proprietari dar cu venituri mici sunt aruncaţi în stradă prin diverse tertipuri(de exemplu li se provoacă o defecţiune la instalaţia de apă, n-au bani să o repare, pentru că au nevoie şi de medicamente, iar hărţuitorul ajunge să-i determine să plece, să vândă).

Orice hărţuitor doreşte să domine victima şi să profite de starea de inferioritate în care aceasta se află sau în care este adusă prin diferite mijloace, în scopul obţinerii unor foloase sau avantaje sexuale(când vorbim de hărţuire sexuală), imorale(plăcerea de a face rău cuiva) sau/şi materiale .

În cadrul relaţiilor de muncă, demnitatea celui hărţuit moral, libertatea sa psihică sunt călcate în picioare din spirit de carierism sau în goana după profit, potrivit concepţiei că omul e un animal care trebuie să muncească în orice condiţii. Este criticabilă s-a spus (Marie-France Hirigoyen,op.cit.) şi utilizarea pe scară largă a noţiunii nepotrivite de "resurse umane", care vede oamenii ca pe nişte obiecte; putem vorbi de resurse petroliere, resurse de apă, dar nu de resurse umane, pentru că fiecare om este unic şi are propria lui personalitate, demnitate şi intimitate, chiar şi atunci când se află la locul de muncă. Nu putem trata un om ca resursă, pentru că omul nu e dator să se consume şi să cadă mort de surmenaj şi inaniţie doar pentru a îndeplini sarcini exorbitante până la un termen-limită, aşa cum de-altfel s-a întâmplat la o multinaţională din Bucureşti cu o tânără manager, martirizată, sub pretextul cinic al unor recompense, pe altarul muncii oarbe.

Revenind la interpretările jurisprudenţiale7, Tribunalul Superior de Justiţie din Santa Cruz de Tenerife (Spania) a considerat că mobbingul, din punct de vedere juridic, constituie un atac la demnitatea personală şi un tratament degradant. Alte instanţe spaniole au decis că se încalcă prin anumite conduite de mobbing drepturi fundamentale garantate de Constituţie sau de CEDO (art.3), cum ar fi dreptul de a nu suferi tratamente degradante şi că victimele mobbingului sunt îndreptăţite, potrivit legii, la reparaţii civile.

Profesorul chilian M. Muñoz, avocat, subliniază într-un articol8, că în aceste cazuri de hărţuire morală întreaga societate are de pierdut, căci slăbirea forţei morale a individului la locul de muncă şi lezarea demnităţii şi onoarei sale creează un sentiment de impunitate pentru aceste practici, care se vor transla la nivel familial.

Tot în Chile, la Universitatea Tehnologică INACAP, mobbingul constituie o preocupare serioasă pentru noii ingineri în prevenirea riscurilor care, în cadrul unei teze de doctorat colective pe psihosociologia muncii, au efectuat studii care să releve că fenomenul trebuie gestionat într-un fel sau altul ca un risc la adresa securităţii şi productivităţii muncii.

Şi acest lucru indică necesitatea recurgerii la interdisciplinaritate pentru a înţelege toate caracteristicile şi implicaţiile fenomenului discutat. Hărţuirea morală trebuie cercetată sub aspecte juridice, medicale, psihologice(inclusiv victimologice), psihosociologice, de organizare a muncii etc.

Hărţuirea morală, fiind caracterizată prin comportamente de o infinită varietate,dată de imaginaţia practic nelimitată a fiinţei umane, dezvoltă -e firesc- şi efecte dintre cele mai diverse. Migrene, depresii, şocuri emoţionale reacţionale ce determină internări medicale, dereglări psihosomatice, metabolism afectat ori dereglat, hipertensiune arterială, preinfarcturi, paralizii, divorţuri, concedii medicale sau pur şi simplu absenteism de la serviciu, fluctuaţii ale forţei de muncă, recurgerea excesivă la tutun, alcool, droguri, utilizarea de medicamente antidepresive, ajungându-se cum am amintit la gesturi ireparabile, concretizate în tentative de suicid, sunt tot atâtea consecinţe ale hărţuirii morale.Dar, după cum sublinia foarte recent autoarea Camelia Bogdan9, putem face referire nu doar la victimele direct expuse hărţuirii morale : "intimidarea şi hărţuirea pot avea un impact dăunător asupra angajaţilor care nu sunt supuşi în mod direct unui comportament necorespunzător, dar care sunt martorii lui sau iau cunoştinţă de acesta."

Hărţuirea morală nu se confundă cu stresul, stresul este impersonal, sau cu condiţiile grele de muncă sau cu un conflict direct ori cu neînţelegerile la locul de muncă. Condiţiile grele de muncă trebuie să fie obiectiv grele, acceptate de salariat ca atare şi să se traducă într-un venit corespunzător, iar conflictele sau neînţelegerile se pot stinge şi reapărea, dar nu au caracter de continuitate şi intenţie de vătămare.

Desigur că s-a remarcat (Marie-France Hirigoyen,op.cit.) că procedurile de hărţuire morală la locul de muncă privesc salariaţii care nu se calibrează sistemului sau cerinţelor şefului ori ale colectivului, adesea nejustificate.Hărţuirea morală poate deveni aşadar instrumentul impunerii logicii grupului asupra persoanei, iar formatarea sau tipizarea impusă unei persoane înseamnă de fapt controlul ei, chiar cu preţul unor grave atingeri aduse drepturilor sale legitime. Este ceea ce japonezii surprind perfect, cu accente metaforice :"Cuiul care iese din rând întâlneşte ciocanul". Astfel de exemplu, spunem noi, dacă într-un colectiv, unii salariaţi comit acte de ilicit penal, iar un nou venit nu aderă la acestea ori chiar se opune, va fi marginalizat şi supravegheat, batjocorit, luat în râs ori ameninţat prin acţiuni sau inacţiuni ce se înscriu în tiparele hărţuirii morale.

S-a subliniat şi că hărţuirea morală serveşte intereselor unor societăţi comerciale, în caz de fuziune, restructurare sau când este pusă în practică de cost-killeri, indivizi specializaţi în a "tăia costurile" şi a asigura debarasarea de salariaţii "indezirabili", care sunt împinşi să-şi dea demisia, pentru a nu li se plăti sumele compensatorii impuse de lege în caz de demitere.

Hărţuirea morală reprezintă, după expresia lui Marie-France Hirigoyen, o violenţă din mici atingeri, iar o judecătoare pe dreptul muncii din Brazilia, Márcia Novaes Guedes, autoare a unei cărţi în domeniul hărţuirii morale, Teroarea psihologică în muncă, compară întrucâtva hărţuirea morală cu nazismul. Profesorul Heinz Leymann, părintele conceptului actual de mobbing (1980), e la fel de vehement: "În societăţile moderne puternic industrializate din Occident, locul de muncă rămâne singurul câmp de bătaie unde o persoană poate omorî pe alta fără a fi supusă riscului să compară în faţa tribunalelor".

Să vedem însă în speţa menţionată ce consideraţii de ordin general se pot desprinde cu privire la conduitele vizate ca fiind hărţuitoare.

 
Aspecte definitorii ale hărţuirii morale în speţă, dar şi în orice alt caz de hărţuire morală la locul de muncă
În primul rând actele de hărţuire morală au caracter repetat şi se comit pe o perioadă mai lungă de timp (de la câteva luni la câţiva ani).

În al doilea rând, pe plan probator nu sunt uşor de dovedit toate elementele constitutive ale infracţiunii de hărţuire morală, acţiunile elementului material, elementul intenţional, legătura de cauzalitate, urmările imediate etc. Dificultăţile vin şi din faptul că realitatea exterioară nu este aceeaşi cu cea psihică, iar cei care comit acte de hărţuire morală posterior nu-şi recunosc faptele şi anterior ori concomitent pot încerca să-şi mascheze adevăratele intenţii, alternând de exemplu hărţuirea cu gesturi de încurajare, vorbe frumoase, recompense.Martorii au evident o reţinere în a coopera, temându-se ca şi victimele hărţuirii morale că vor suferi represalii şi chiar şi-ar putea pierde locul de muncă.Dar dificultăţile probatorii nu echivalează cu impunitatea făptuitorilor.

În al treilea rând, victimele au o atitudine nerăzbunătoare, chiar moderată, ele nu pretind neapărat despăgubiri materiale, ci ar dori cu precădere o reparaţiune morală, de exemplu să li se ceară scuze, să li se vorbească în continuare frumos sau măcar pe un ton normal, să li se asigure un climat propice la locul de muncă şi evident să nu sufere repercusiuni ca urmare a faptului că s-au plâns de hărţuire morală.De aceea credem că o integrală punere a victimelor într-o situaţie contrară hărţuirii morale, la cererea acestora, este de preferat unei condamnări penale, dar de cele mai multe ori victimele hărţuirii morale primesc bani ca formă a reparaţiilor civile, nu şi scuze.(Marie-France Hirigoyen,op.cit.)

În al patrulea rând, cuantumurile scăzute de pedeapsă pentru infracţiunea de hărţuire morală şi implicit pericolul social considerat de legiuitor nu foarte grav nu sunt de natură să descurajeze prin ele însele practicile de hărţuire morală sau/şi sexuală, în absenţa unor mecanisme imediate şi interne de prevenire a acestora(ne referim la existenţa unor comisii de disciplină şi integritate morală ori a altor mecanisme de mediere, în cadrul unităţilor sau/şi a sindicatelor care eventual să aibă atribuţii de constatare şi sancţionare disciplinară a hărţuirilor, iar în cazurile mai grave ce au necesitat tratament ori internare medicală de durată hărţuirea morală să fie considerată accident de muncă).

În al cincilea rând, se impune în aceste cazuri o consiliere psihologică de specialitate şi o asistenţă medicală a victimelor, al căror cost să fie imputabil făptuitorului, celui care a hărţuit moral o persoană.

În al şaselea rând, opinia publică trebuie informată asupra drepturilor celui hărţuit moral la încetarea actelor ostile şi la reparaţiune adecvată şi că atari practici nu pot fi tolerate şi nici nu sunt într-o Europă civilizată (a se vedea Directiva europeană-cadru 89/391). Recomandarea Parlamentului European10, prin Rezoluţia 2001/2339 este în acest sens, ca statele membre să oblige întreprinderile, puterile publice şi partenerii sociali să adopte în ce priveşte hărţuirea morală politici de prevenire eficiente, să prevadă un sistem de schimburi de experienţă, să fie informaţi şi instruiţi salariaţii, managerii şi medicii de întreprindere atât din sectorul privat, cât şi cel public.

În loc de concluzii
Hărţuirea morală este un concept foarte larg, un cuvânt acoperitor pentru multe situaţii de violenţă psihică aflate la limita legii. Consecinţele sociale, umane ale unor atari fapte pot fi teribile, chiar dacă faptele aparent sunt inofensive. Credem că valoarea socială a demnităţii umane merită o deplină protecţie în România, inclusiv prin mijloace de drept penal; o societate cu oameni depersonalizaţi, abuzaţi, umiliţi sau terorizaţi psihic este o societate bolnavă şi anacronică.

    Hărţuirea morală va deveni infracţiune contra integrităţii morale (art.173 alin.2) în Spania şi se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, potrivit Anteproiectului de modificare a Codului penal spaniol, promovat pe 18 nov. 2008 de Ministerul Justiţiei din Spania. Infracţiunea va avea ca obiect relaţiile de muncă, dar şi relaţiile contractuale, din sectorul public, dar şi din cel privat.

Trebuie să mai menţionăm că în proiectul de cod penal românesc din 2008, la articolul 207 este inserată infracţiunea de hărţuire (stalking/pândire), cu referire la urmărirea sau supravegherea repetată de către făptuitor a unei persoane, a locuinţei acesteia, cu consecinţa provocării unei stări de temere etc. După umila noastră părere, nu această hărţuire e cea mai des întâlnită şi merită primordial un loc în codicele penal, dimpotrivă, asociaţiile de protecţie a victimelor mobbingului, din Italia în Brazilia şi din Chile în Spania, care găsesc sprijin şi interes din partea fiecărei opinii publice, demonstrează o altă realitate cu privire la ce tipuri de hărţuire necesită prevenire şi combatere.

Linkuri relevante

The Mobbing Encyclopaedia.Heinz Leymann
Harcèlement moral.Alain Noury
Harcèlement moral.Marie- France Hirigoyen
Acoso Moral-Articulos juridicos
El Refugio-Violencia psihologica en el trabajo y en la vida cotidiana.Articulos Juridicos

Document în limba română (PDF)
Hărţuirea morală, Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă (conţine referiri la Directiva cadru 89/391)

Surse:1.l'Humanité - Harcèlement. Deux cadres condamnés ; 2.Code pénal et de procédure pénale,Dalloz,Paris,2005; 3.Marie-France Hirigoyen-Malaise dans le travail,Syros,2001; 4.Rodrigo Cristiano Molon-Assédio moral no ambiente do trabalho e a responsabilidade civil; 5.prof.Ignacio Piñuel- El acosador es una persona poco brillante;  6.Daniel Higueras-El asedio immobiliario;7.Patricia B. Barbado-El acoso psicologico...y su tratamiento en la jurisprudencia española;8. M.Muñoz-Acoso moral y Dignidad; 9.Camelia Bogdan-Reglementarea mobbingului în legislaţia penală română, RDP 1/2008, pag.112-118;10.Costel Gîlcă - Hărţuirea morală la locul de muncă, Revista Română de Dreptul muncii, 1/2005, pag.101-106.

©Toate Drepturile Rezervate,

Ion Nefliu,
Coordonator penale.ro

Medie: 5 (11 voturi)