Prescripţia pedepsei amenzii. Conceptul de executare a pedepsei

Printer-friendly versionPrinter-friendly version

Tribunalul Suprem de Justiţie - Lisabona, Portugalia

Prescripţia pedepsei amenzii. Conceptul de executare a pedepsei.
Hotărârea nr. 2/2012 din 8 martie 2012 a Plenului Secţiilor Penale a Tribunalului Suprem de Justiţie
Recurs extraordinar de fixare a jurisprudenţei portugheze

                                   (cu comentariu Ion Nefliu)

Notă!

Deciziile STJ de fixare a jurisprudenţei nu sunt obligatorii, dar au caracter de recomandare/ orientativ şi se impun instanţelor prin forţa argumentelor aduse. Pot promova un atare recurs inculpatul, partea vătămată sau civilă şi, în mod obligatoriu, MP (art. 437 alin. 5 CPP).

 

Hotărărea recurată, procesul abreviat nr. 204/ 15 iunie 2011 a Curţii de Apel din Coimbra, Secţia a 5-a.

Hotărârea fundament, procesul nr. 262/ 19 oct. 2010 a aceleiaşi Curţi de Apel, Secţia a 5-a, decizie prin care s-a statuat că se produce întreruperea prescripţiei pedepsei amenzii prin simpla prezentare de către MP a cererii de declanşare a executării patrimoniale, în vederea plăţii respectivei sume.

S-a cerut de către Ministerul Public rezolvarea conflictului de jurisprudenţă în următorii termeni:

Simpla declanşare, de către Ministerul Public,  a executării patrimoniale împotriva condamnatului la pedeapsa amenzii, pentru obţinerea plăţii coercitive a respectivei sume, nu constituie cauză de întrerupere a prescripţiei pedepsei, prevăzută în art. 126, nr. 1, alineat a) CP portughez.

Prin hotărârea din 30 nov. 2011, STJ a apreciat că nu există vreun motiv de inadmisibilitate şi existând contradictorialitate de  hotărâri, a dispus continuarea judecării (pe fond) a recursului.

Adunând punctele de vedere, procesul de fixare a jurisprudenţei a avut loc în reuniunea Plenului Secţiilor Penale, de competenţa căruia ţine a se decide.

Cu opinia separată a judecătorului J. Carmona da Mota, Plenul a decis în termenii ceruţi de recurent.

Supremul tribunal portughez a considerat, analizând lucrările pregătitoare la proiectul de CP - Partea generală din 1963 a prof. Eduardo Correia, lecturând culegerile de jurisprudenţă şi examinând doctrina relevantă (Cavaleiro de Ferreira, Paulo Pinto de Albuquerque, Figueiredo Dias), că într-adevăr se impune distincţia dintre executarea pedepsei şi actele destinate să servească la executare.

Acestea din urmă doar vizează executarea, e.g. notificarea inculpatului să plătească în termen de 15 zile amenda sau declanşarea, ca în cazul dat, a executării patrimoniale asupra inculpatului, dar nu constituie ele însele executare, întrucât executarea poate fi frustrată sau împiedicată ulterior, înainte de a se încasa vreo sumă în urma unei eventuale indisponibilizări. 

A mai subliniat în motivare Plenul, că orice executare de pedeapsă implică o privaţiune, o suferinţă, iar în cazul pedepsei amenzii,  executarea implică o pierdere patrimonială. Executarea pedepsei  înseamnă  materializarea ei.

Textul legal, în examinarea Plenului, aşa cum a fost modificat prin Decretul-lege nr. 48/95 din 15 martie, este art. 126 CP portughez:

1. Prescripţia pedepsei şi a măsurii de siguranţă se întrerupe:

a) cu executarea sa; sau

b) cu declaraţia de contumacie.

2. După fiecare întrerupere începe a curge un nou termen de prescripţie.

3. Prescripţia pedepsei şi a măsurii de siguranţă are loc întotdeauna când, după începerea sa sau exceptând durata suspendării, s-a scurs cu încă jumătate termenul normal de prescripţie.

Comentariu

Textul român, atât în CP Dongoroz în vigoare (art.123), reprodus mai jos, cât şi în Codul Penal Antoniu (art. 140) ori în CP din 2009, iulie 24 (art.155),  are o formulare întrucâtva similară cât priveşte prescripţia răspunderii penale:

(1) Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.

(2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie.

(3)  Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei.

Se observă, la o primă şi poate superficială vedere, că în România: 

(1) nu se prescrie măsura de siguranţă;

(2) efectul întreruptiv de prescripţie radiază şi la cei cărora nu li s-a comunicat vreun act de procedură;

(3) orice act poate întrerupe prescripţia cu condiţia să trebuiască să fie comunicat cel puţin unui învinuit/ inculpat, această condiţie nemaiexistând în "democrat-liberalul" CP din 2009, fiind suficientă îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză;

(4) CP din 2009 este generos în grija sa pentru asigurarea longevităţii represiunii, acordând efect întreruptiv de prescripţie a răspunderii penale şi admiterii în principiu a cererii de redeschidere a procesului (art. 155 alin. 5 CP din 24 iulie 2009).

În aceeaşi notă de "copleşitoare represiune" sunt şi dispoziţiile  din art. 163 alin. 3 din Codul "nou":

(3) Cursul termenului de  prescripţie a executării pedepsei amenzii se întrerupe şi prin înlocuirea obligaţiei de plată a  amenzii cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

În lumina hotărării STJ, ni se pare just ca efectul întreruptiv de prescripţie în cazul pedepsei amenzii să nu-l aibă  simplele acte de procedură -oricare acte de procedură-  sau prescripţia să fie întreruptă, cum dispune art. 163 alin. 3, prin simpla hotărăre de substituire a amenzii cu munca neremunerată în folos comunitar, ci ar trebui să se bucure de un atare efect de întrerupere doar începerea executării plăţii amenzii sau începerea executării efective a muncii neremunerate, care a substituit amenda penală, prin activităţi specifice  ce  urmează desemnării tipului de muncă, stabilirii duratei, coordonării şi graficului prestaţiilor de muncă etc. şi care impun, deci, o primă prezenţa fizică voluntară a condamnatului pe terenul, parcul, spaţiul verde respectiv în vederea desfăşurării muncii în folos comunitar.

Conceptul de materializare, amintit de Plenul STJ, este extrem de util -credem- pentru a decela şi în cazul legii penale române executarea de non-executarea pedepsei.

De asemenea, este de reflectat şi dacă se justifică două tipuri de prescripţie, prescripţia răspunderii penale apărând redundantă, importantă fiind, în cheia garantistă a principiului legalităţii, prescripţia pedepsei şi dacă în termenul de prescripţie s-a început sau nu executarea pedepsei. Este nevoie de o reglementare cât mai clară a cauzelor extinctive sau modificatoare, voluntare sau coercitive, de executare a pedepsei.


Bibliografie

Hotărârea STJ nr. 2/2012 din 8 martie 2012 a Plenului Secţiilor Penale (în portugheză, în original)


©Toate Drepturile Rezervate,

25 aprilie 2012

Ion Nefliu, M.iur. Av.
Coordonator penale.ro

No votes yet