Elementul popular, factor de umanizare a procesului penal

Versiune gata de tipărireVersiune gata de tipărire

Cum vă place: adversarial sau inchizitorial ?

I. Elementul popular, factor de umanizare a procesului penal

Conţine anexă Tabel Adversarial versus Inchizitorial

Ambiţia dreptului. Modelul Ceauşescu. Umilirea procesuală a avocatului. Interesul public pe care îl apără. Importanţa civilităţii. Centralitatea procesului penal. Spargerea inechităţii. Schimbările profunde aduse de elementul popular. Izolarea modelului românesc de proces penal. Cursa spre umanitate. Necesitatea opţiunii pentru un model procesual

M.iur. av. Ion Nefliu

 

 

            Ambiţia supremă a dreptului, după profesorul portughez  Jorge de Figueiredo Dias, este să ofere garanţii cât mai consistente pentru realizarea ideii de Justiţie şi a ideii de Echitate. Mai cu seamă în procesul penal este nevoie de această ambiţie, pentru că este procesul cu cea mai mare forţă intruzivă în drepturile şi interesele persoanelor acuzate, implicate în procedură.           

            Mulţi din practică, dar şi din doctrină,  uită  că România are un trecut inchizitorial terifiant al procesului penal, ilustrat cel mai bine  de procesul/ simulacrul/ modelul soților Ceauşescu, din 25 dec. 1989,  şi făcut posibil de acel CPP care, atunci în vigoare,  privea apărarea ca pe un accesoriu inutil.

            Ce învățăm util din modelul Ceaușescu? 1. Triada în procesul penal nu trebuie să fie o acuzare monolit, una voce, ci fiecare funcție judiciară trebuie să fie clar conturată, judecătorul judecă imparțial și cu terțietate, procurorul acuză leal (nu cu probe contrafăcute), fiind parte publică și neputând fi deci imparțial, întrucât susține cu precădere și cu toată implicarea acuzarea, iar apărătorul, avocatul apărării este parte privată, care susține partizan interesele private ale clientului, dar și un interes public, anume de a nu fi condamnat și nici măcar urmărit penal un nevinovat, iar vinovatul, dacă e vinovat, să fie pedepsit doar în măsura vinovăției sale. Se constată în oglindă, un interes public, atât la procuror, cât și la avocat, de aici derivă necesitatea parității de arme. Am două interese publice, cântăresc ca judecător care e mai acut, mai valoros sau care merită apărat în speță, tot așa cum în procesul civil cântăresc care titlu de proprietate e mai caracterizat, mai favorabil. Nu pot spune apriori ca judecător, că interesul public apărat de procuror e mai valoros, trebuie văzut și cântărit de la caz la caz dacă nu cumva prezumţia de nevinovăţie este cea care subzistă, neputând fi răsturnată în mod rezonabil. 2. Procesul nu trebuie să se desfăşoare prea alert,  într-un ritm trepidant, întrucât există riscul pierderii serenităţii şi ponderaţiei, esenţiale pentru o bună înfăptuire a justiţiei (Decizia nr. 337/2000 a Tribunalului Constituţional Portughez).

            Şi-n zilele noastre se percep rămăşite ale spiritului inchizitorial feroce din procesul Ceaușescu, ori de câte ori comunicarea în procesul penal, fluxul de date nu este liber, ci limitat și împiedicat de prejudecăţi şi de, zice-se, de un anumit stil arhitectonic moştenit (amintim specificul constructiv al sălii de judecată penală la Înalta Curte, care specific e suficient să îl facă pe procuror să aibă aparența de amicus curiae, devreme ce intră pe aceeași ușă cu judecătorii). Atunci când procurorul intră pe uşă cu judecătorii şi se aşează arogant pe piedestalul său (chiar fără să vrea să fie arogant, dar asta este percepția), mai sus de nivelul podelei, fără ca apărătorii să facă acelaşi lucru, este vorba de un lucru extrem de grav, anume de limitarea comunicării între elementele triadei judecător- procuror-avocat, care în interacţiunea elementelor ei (ei sunt cei care filtrează sau valorizează probele) oferă rezultatul procesului (in)echitabil. Bunăoară, avocatul român este încă  limitat să vorbească x minute, de pe o poziţie de umilire procesuală, fiind situat alături de inculpat, la nivelul podelei, la nivelul disperării și "micimii" inculpatului şi nestând faţă în faţă cu procurorul, pe poziţii de confruntare, adversariale.

            Această limitare a fluxului de date în triadă este nefirească,  este de-a mirării, cum ar zice Fiodor M. Doestoevski, care a cunoscut la vremea lui procesele cu jurați în Rusia țaristă.   Este o prezumţie niciodată pe deplin credibilă că România fiind stat-membru în Uniunea Europeană, un club select de democraţii liberale, asigură și ea obligatoriu, măcar la nivel teoretic,  din spiritul de echitate al judecătorului sau al legiuitorului român, paritatea de arme în procesul penal, știut fiind că în liberalism funcționează principiile egalității și al limitării prin control democratic al puterilor statului față de cetățean. Uniunea Europeană nu este un conclav de "democraţii" cu reminescenţe sovietice pregnante, în care procurorul are neapărat apriori şi întotdeauna o poziţie privilegiată, arogantă, iar apărătorul este umilit, nerecunoscându-i-se poziția sa de apărător tot al unui interes public, anume interesul public într-o democrație ca niciun acuzat sau cetățean să nu fie târât prin procesul penal în mod nejustificat și pe probe neleale.

            Pentru a vorbi de proces echitabil este nevoie să ne dăm seama de importanța civilității, de imperativul de a asigura în orice moment lipsa umilirii avocatului apărării și lipsa umilirii inculpatului și de a așeza centralitatea procesului, prin toată dialectica procesuală, pe faza judecăţii, iar rezultatul procesului să nu se ştie dinainte, să fie imprevizibil, în funcţie de credibilitatea probelor, şi cum sunt ele selectate, prezentate și administrate, prin duel judiciar, direct, nemijlocit şi oral, în faţa instanţei care se bucură de imparţialitate, lipsă de prejudecăţi  şi terţietate (nu are interese comune cu niciuna din părţi).

            Semnificația înălțării pe piedestal a procurorului nu este departe de mesajul că  Statul e deasupra cetățeanului, or, acest lucru nu se verifică niciodată într-o democrație liberală, în care cetățeanul este egal cu Statul, într-o relație de control reciproc şi de cântărire atentă în procesul penal a intereselor publice şi private în joc.

            O întrebare este de covârșitoare importanță: Unde este situat centrul de greutate al procesului penal român, unde este centralitatea sa, actualmente şi după acest CPP din iulie 15, 2010, care introduce anacronic camera preliminară?

            Nu cumva în faza dinaintea judecăţii penale, întrucât de cele mai multe ori se confirmă în judecată  acuzaţiile procurorului, nepunându-se la încercare în sediul judecății credibilitatea probelor, neexistând un duel judiciar pe probe. Întâlnim și în practică opinia, potrivit căreia dacă inculpatul a dat o declarație la U.P. nu mai e necesar să o dea și în sediul judecății. Nimic mai dăunător procesului echitabil decât această opinie, întrucât îngustează nemijlocirea judecății și posibilitatea judecătorului de a-și forma liber convingerea intimă. Despre camera preliminară nu sunt multe de zis. Şi tortura beneficia în Evul Mediu de camerele ei. În latină in camera înseamnă în privat (nepublic), id est această nouă fază a procesului penal, camera preliminară nu este una tipică, caracteristică funcţiei jurisdicţionale într-o societate democratică, de contradictorialitate orală, de audienţă şi şedinţe de judecată, ci una inchizitorială, de validare  sau invalidare dindărătul unor uşi închise a unor hârtii cu valoare de probe, de care trebuie să se ţină cont la judecata ulterioară pe care o face alt complet legal învestit.

            Pentru a echilibra armele în procesul penal, pentru a introduce în sfârşit echitatea nu e nevoie credem de noi faze inchizitoriale, de fantomele procesului Ceauşescu, ci e nevoie de scheme adversariale, liberal-garantiste, axate pe paritatea părţilor, pe oralitate şi pe contradictorialitate.

            Credem că se poate sparge inechitatea manifestă din procesul penal actual doar prin intervenţia cetăţenilor, a elementului popular. Trebuie asigurată ca un factor de echilibru în dialectica procesului prezenţa cetăţenilor asesori la procesele în primă instanţă şi implicit  centralitatea procesului penal să fie pusă  definitiv pe faza judecăţii în majoritatea procedurilor penale.

            Prezenţa cetăţenilor în poziţie de judecători asesori  nu este de lepădat, întrucât determină schimbări profunde și democratice în dogmatica procesului penal, e.g. (1) schimbarea modului în care sunt strânse, selectate, administrate, prezentate și valorificate probele, întrucât cetățenii sunt deschiși de regulă la comunicare cu semeni ai lor și nu au tendinţa de a cădea în rutină, subordonare ierarhică şi blazare, (2) centralitatea procesului penal va fi pusă pe judecata penală, orice altă fază fiind socotită preliminară şi cu relevanţă mai scăzută a probelor dacă nu s-a asigurat lealitatea și apoi contradictorialitatea, (3.) judecata penală se va face cu serenitate, cu deschidere de minte şi cu sancţiuni severe, a se citi achitare, pentru lipsa de credibilitate a unor probe sau acuzaţii. (4) probele aduse vor trebui să inspire credibilitate deasupra oricărui dubiu rezonabil pentru a se putea da un verdict de vinovăţie; (5) atât procurorul ca parte publică, cât şi judecătorul sau judecătorii vor trebui să fie convingători în faţa judecătorilor asesori şi, prin motivarea hotărârii, în faţa opiniei publice în general, atât cu privire la folosirea în concret a sistemului de selecţie și valorificare a probelor, cât şi la vinovăţia acuzatului, ceea ce înseamnă că vor trebui să fie deschişi la comunicare, politicoşi şi să comunice pe înţelesul  cetăţenilor (asesori)  şi (6) judecătorilor le va fi mai greu să vină cu stereotipuri şi cu alte produse de rutină procesuală (copy/paste după alte hotărâri sau referate procuroriale).

            Datoria cetăţenească de a respecta jurământul și oficiul de cetăţeni asesori și de a asigura o judecată dreaptă şi nepărtinitoare este singura pe termen lung care prin exerciţiu zilnic va produce democratizarea Justiţiei şi  îi va face pe toţi ceilalţi cetăţeni să privească cu încredere în Justiţie. În Italia, la 2 judecători ce judecă un omor, unde inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția, se adaugă 6 judecători asesori, în Germania, la un judecător profesionist, se adaugă 2 judecători asesori. Să nu mai vorbim de Franța, Portugalia, Norvegia, Republica Capului Verde, unde avem curţi cu juraţi. România este izolată la nivel european (putem fi încadrați eventual alături de Ucraina la echitatea procedurii, aşa cum stă pe hârtie) de modelele multor state în care cetățenii participă zilnic la administrarea Justiției penale, în numele imperativelor autentice ale unei democrații liberale, în care egalitatea cetățenilor cu Statul și dialogul cetățean-Stat sunt forme ale unui parteneriat cotidian, bazat pe acțiuni comunicative și de justificare a oricărei decizii luate în regim de putere publică.

            Încrederea opiniei publice în Justiţie se construiește prin exerciţii zilnice de democraţie procesuală care  au în centru conceptele-cheie de echitate, element popular, comunicare, informare, persuasiune şi transparenţă.

            Aşa se întâmplă într-o democraţia liberală, fiecare putere din societate, legislativă, executivă, judecătorească, trebuie să comunice prin dialog cu cetăţenii, zilnic, efectiv şi satisfăcător pentru cetăţeni. Inculpatul este și rămâne un cetățean cu care trebuie măcar încercat să se intre într-un dialog, poate este și vina familiei sau a societății că a ajuns inculpat, inculpatul nu este un proscris, care să fie eliminat din societate (deportarea, surghiunul, pedeapsa cu moartea nu există în CP). Arestul este pentru prevenție, condamnarea la închisoare este pentru îndreptarea inculpatului, dacă toate celelalte mijloace mai puțin severe au dat greș. Societatea democratică nu elimină pe nimeni, nu privește cu dispreț pe nimeni care a greșit o dată în viață, ci speră doar ca inculpații să se îndrepte. Suntem creștini sau nu, acționăm în ideea să recuperăm, să remediem, nu să eliminăm. Aici rezidă funcţia dreptului penal, de ultima ratio.

            Hollywood-ul nu ar fi vândut atâtea filme, pline de suspans, dacă judecata penală în SUA ar fi avut loc după modelul Ceauşescu. Nimeni nu dă o para chioară pe un final previzibil, inchizitorial, în care procurorul are invariabil întotdeauna dreptate, ci dimpotrivă, oamenii gustă un film, dacă desfăşurarea, dar şi finalul filmului, sunt rezultatul unor factori imprevizibili, configuraţi prin dialog şi confruntare de argumente, prin juxtapunere și  cumpănire atentă, chiar dureroasă, dramatică,  a unor interese și drepturi contradictorii, ce reflectă situaţii reale de viaţă. 

            Procesul adversarial, pe care l-am adus întrucâtva în discuție  în fața cititorului binevoitor, care mă creditează nu o dată, sper,  cu sacrificarea câtorva minute din preţiosul său timp liber, este o cursă spre umanitate, spre civilitate, un duel judiciar, o teorie sportivă a procesului penal văzut ca un proces dinamic, mai degrabă al oamenilor și pentru oameni, nu un proces static, birocratic, al hârtiilor  și al probelor contrafăcute (neleale) sau validate/invalidate după uși închise, in camera sau sub rosa. Cursa spre umanitate a Justiției penale române, ca orice cursă, nu implică comoditate și păstrarea în limitele stilului inchizitorial tradițional, ci dimpotrivă, implică efort ştiinţific şi poate erudiţie, democratizare, încredere acordată cetăţenilor şi magistraţilor, comunicare, deschidere de minte (open-mindedness), ambiție de a demonstra și de a asigura în sfârşit premisele unui triumf al unei Justiții echitabile, prin trecerea la scheme adversariale, de common-law, pe care să fie altoit, în măsura păstrării echilibrului procesual, principiul aflării adevărului sau al rolului activ al instanței, principiu continental european prin definiție.

            Italia se pregăteşte, din iulie 2006, de al doilea CPP adversarial (Commissione Riccio, iulie 2006) după cel din 1988, noi în România nu am avut măcar unul în istorie!...Este destul de penibil, privit în context european, că "noul" CPP din 15 iulie 2010 este de fapt, în structură şi mentalitate, vechiul CPP, stilizat pe ici, pe colo.

            Reluând titlul acestei prime intervenţii: Se va putea turna un film despre Justiția penală română, care interacţionează democratic, cu serenitate şi în echitate cu cetăţenii (asesori),  sau urmăm subteran modelul Ceaușescu, ca fiind cel mai comod și poate cu care ne-am și obișnuit?...

            Răspunsul depinde de fiecare din noi și de disponibilitatea fiecăruia, de imaginație, dar și dorinţa sinceră de a respira aerul revigorant al  valorilor liberal-garantiste.

©Toate Drepturile Rezervate,

M.iur. av. Ion Nefliu,
Coordonator penale.ro

Anexă Tabel Adversarial versus Inchizitorial

Proces predominant adversarial

Proces predominant inchizitorial

Prevalenţa rolului părţilor

Prevalenţa rolului judecătorului

Contradictorialitate extinsă

Contradictorialitate limitată

Centralitate pe faza de judecată

Centralitate pe faze de dinainte de judecată

Proceduri bazate pe oralitate şi nemijlocire

Proceduri scriptice

Proces public

Secretul fazei de instrucţie (investigative)

Judecător absolut imparţial (caracterizat de terţietate, judecător de audienţă preliminară)

Judecător investigator (judecător de instrucţie, de cameră preliminară, de cercetare judecătorească)

Separarea funcţiilor judiciare (judecată, acuzare, apărare)

Cumularea funcţiilor procesuale (judecată şi acuzare)

Proces bazat pe comunicare şi dialectică procesuală

Proces bazat pe autoritate şi pe preeminenţa Statului

Proces compatibil CEDO

Proces nerespectuos CEDO

Concepţie procesuală (liberal-garantistă) asupra Justiţiei

Concepţie substanţială asupra Justiţiei

Antichitate, statele de common law, Italia (din 1989), Portugalia (din 1987), Suedia, Norvegia, Bulgaria (din 2006) etc.

Europa continentală începând cu secolul al XIII-lea

 

Niciun vot inca